Schiarazula Marazula

stau.privesc.apa curge lin.si mie imi curg prin minte o multime de intrebari:de ce?de ce eu?oare numai mie mi se poate intampla?eu de ce nu pot?intrebari prea multe a caror raspunsuri nu cred ca le voi afla vreodata...

cateva pasarele ciripind,rasete undeva in departare,in fata un cuplu in ochii carora se citeste iubirea neconditionata,pe malul celalalt doi caini adapandu-se cu nesat din apa rece...toata lumea pare fericita,chiar si intro zi mohorata de toamna.

doar eu stau si astept.dar nu vine.in zare nu se vede nimic.sunt doar eu in singuratatea mea.

pe luciul apei pluteste incet o creanga.ma uit la ea si fara sa-mi dau seama imi transpun toata fiinta mea in lemnul ei la fel pustiu ca sufletul meu.ea isi continua drumul spre abis,iar eu raman cugetand la starea mea de spirit.

imi inalt privirea spre cer si vad o pasare.frumoasa,impresionanta prin penajul ei bogat colorat cutreiera bolta cereasca.si chiar cand credeam ca nu sunt unica singuratica ii vad surata zburand deasupra copacilor.se duc si ele.doar eu raman.

mintea mi se umple cu alte intrebari.stiu ca e in zadar asa ca ma hotarasc sa plec.nu,nu are rost sa raman.plec.dar...parca ceva nu ma lasa.parca o forta supranaturala ma atrage si ma tine acolo, lipita de banca.sa ma zbat sau sa raman?e in zadar sa lupt,nu mai am putere,inima mea nu mai poate indura o alta suferinta.... raman,observand din nou imprejurimile si punandu-mi alte intrebari care de care mai interesante si,poate chiar ciudate...

peisajul e acelasi....starea mea...neschimbata.ca si cum timpul ar fi uitat sa mai zaboveasca si pe aici.sa fi fost adevarat sau era doar o iluzie?alta intrebare.alta nedumerire.gata!nu mai rezist!ma ridic si plec.o ultima privire in spate si o iau pe drumul pustiu...

oare m-am nascut sa fiu singura?