miercuri, 30 martie 2011

Adio!

Ne’am intalnit pe’un acoperis. Era intuneric si era frig. Cautam o evadare din zgomoteca cotidianului acolo, in bataia unui vant sinistru. Prea multe ganduri si prea putin spatiu in ultimul timp. Pana si tutunul a ajuns sa fie de prisos. Dar imi dau seama ca nici macar acolo nu’mi pot implini singuratatea. Mai e cineva. Simt o suflare straina. Imi plimb ochii imprejur si vad in stanga mea… o faptura. De la distanta asta nu’mi pot da seama de e baiat sau fata. Dar banuiesc. Apare subit o suspiciune. Sunt in siguranta sau nu? Curioasa precis sunt. Dar oare ar fi sigur? Poate ca… Si ma si indrept fara sa vreau si fara sa stiu catre partenerul meu in singuratate. Ma apropii usor, studiez, analizez si trag concluzii. Zambesc larg si, pe cum ma apropii, incerc sa’i definesc trasaturile fetei. Am banuit bine. Ma mai apropii putin si cu o voce calda cersesc putina atentie. Un par putin balai, lung, ce acopera o fata rotunda, niste ochi perfecti si’un zambet dulce imi acorda subit atentie. Cunosc privelistea asta. Si mai mult chiar, o iubesc. Dar… Mi’e atat de straina. Atat de noua, de necunoscuta si de ciudata. E ca si cum as avea un deja-vu… cu un necunoscut? Simt ca nu se leaga dar nu caut sa gasesc vreo explicatie. E prea intens momentu’ ca sa merite vreo logica. Ma incumet si ma asez langa el chiar in momentu’ in care realizez ca ne desparte’o lume intreaga, desi mi’ar fi iesit direct din suflet. Nici macar nu vorbeam aceeasi limba. Dar sa mai si cunosc ceva din necunoscutul prezentei sale … Totusi. Iubesc acest necunoscut ca si cum l’as iubi pe el de’o viata. De ce? Cine e el de fapt? Si de ce stam acum, pe’un acoperis, invaluiti in fumul de tigara, contempland… nimic, intr’o tacere surda? Ce’ar trebui sa fac? Sa plec? Sa stau? Si ce’s cu intrebarile astea puerile in capul meu? Ma pierd? Eu? Nu! Trag ultimu’ fum de tigara, multumesc pentru companie si, cu un gol in stomac, dau sa plec. Dar simt ca n’o sa ajung prea departe. Si asa se si intampla, cand in urma mea, el ma striga. Ma intorc subit si simt cum buzele lui le cauta pe’ale mele si ritmul meu devine unul si’acelasi cu al lui. Timpul ingheata si pana si vantul se opreste. Momentul prinde o alura suprema si pare ca nu se mai termina. Si nu se mai termina. SI nu se mai termina… Pana ajung sa cred ca e un vis si ma intorc sa plec. Ar vrea sa’mi stie numele, dar prefer sa mi’l ascund intr’o doza de mister, la fel ca toata persoana lui. Plec, lasandu’mi parfumul in negura si sarutarea’n vant… Adio!

marți, 15 martie 2011

LOVE

Needs no description.

And I wanna play hide and seek, give you my clothes, tell you I love your shoes, sit on the steps when you take a bath, and massage your neck, and kiss your face, and hold your hand and go for a walk. Not mind when you eat my food, and meet you at Rudy's and talk about the day. Talk about your day and laugh at your paranoia. Give you tapes you don't listen to, watch great films... watch terrible films. And tell you about the TV program I saw the night before, and not laugh at your jokes. Want you in the morning, but let you sleep for awhile. Tell you how much I love your eyes, your lips, your neck. Sit on the steps smoking 'til your neighbors come home. Sit on the steps smoking 'til you come home. And worry when you're late, and be amazed when you're early. I'd give you sunflowers and go to your party and dance. Be sorry when I'm wrong and happy when you forgive me. Look at your photo's and wish I'd known you forever. Hear your voice in my ear, feel your skin on my skin. And get scared when you're angry. I tell you you're gorgeous. And hug you when you're anxious and hold you when you're hurt and want you when I smell you and offend you when I touch you and whimper when I'm next to you, and whimper when I'm not. Smother you in the night and get cold when you take the blanket and hot when you don't. Melt when you smile, dissolve when you laugh. But not understand how you think I'm rejecting you when I'm not rejecting you and wonder how you could think I'd ever reject you. And wonder who you are. But I accept you anyway. And tell you about the tree angel and enchanted forest boy who flew across the ocean because he loved you. I'd buy you presents you don't want and take them away again and ask you to marry me and you say no again but keep on asking because though you think I don't mean it but I always have from the first time I asked you. I wander the city thinking, but I'm empty without you, but I want what you want and think I'm losing myself.
But I'll tell you the worst me and try and give you the best of me because you don't deserve any less. Answer your questions when I'd rather not. And tell you the truth when I really don't want to. And try to be honest because I knew you prefer it. And think it's all over but hang on for just ten more minutes before you throw me out of your life, forget who I am. And let me try and get closer you.

... And somehow communicate some of the over-whelming, undying, overpowering, unconditional, all-encompassing, heart-enriching, mind-expanding, ongoing, never-ending LOVE I have for you.
Thank you, my dear Ioana.
(not written by me)

luni, 21 februarie 2011

V.V.

Sta pe scaunu' acela jegos de cateva ore bune si deja murdaria si oboseala incep sa o irite. Nu gaseste nimic confortabil in pozitia ei. Macar de si'ar putea scalda ochii'n peisajul de'afara, da' e inca noapte. Asteapta cu o nerabdare covarsitoare libertatea spre care tot acest cliseu tipic romanesc o poarta. La fel ca si ceilalti, de altfel. Au trecut si glumele si crucea, povestile deja se stiu, barfele au expirat, s'au terminat si tigarile sudate pe'ascuns in WC, bautura se pastreaza pentru prima seara si pana si ultima picatura de energie s'a scurs. Ce'i prea mult e prea mult. Inchide ochii si'ncearca sa'si imagineze ceva. Orice. Dar efortul e prea mare. Atipeste cateva secunde, dar nu apuca sa doarma, caci pe hol urla cineva. Nimic special. Certuri efemere. Telenovele made in Romania. Ar mai citi din carte, dar parca n'o lasa ochii. N'are ce face, decat sa se lase in voia somnului. Din nou. Si sa lase timpul sa treaca. Asa, vreo doua ore bune. Caci trebuie sa se mai si opreasca. Verifica bagajele, banii, actele, tot si se indreapta spre usa, unde bineinteles, toata lumea se inghesuie.
Ajunge intr'un final jos si trage aer adanc in piept. Ii lipsea marea. Ii lipsea Vama. E inca intuneric si'n vreo ora, daca se grabeste, apuca si rasaritul. Vrea rasaritul acela. Dar nu stie de ce. Se cazeaza rapid, face'un dus scurt, da pe gat o cafea tare si'a plecat spre plaja. Singura. Cu gandul era demult acolo. Paseste pe urmele lasate vara trecuta cu un sentiment familiar. Toate erau exact cum le lasase cu un vis in urma. Strazile colorate, birturile ciudate, umbrelutele de paie, amintirile ce'mbraca plaja, noptile albe si bronzul impecabil. Paseste cu talpile goale pe nisipul ce abia asteapta sa'i mangaie degetele. Senzatia aceea placuta ce'o ridica mereu deasupra realitatii. Dar de data asta mai e ceva. Vantul aduce cu el un deja-vu, un sentiment placut, un parfum cu care odinioara ea'si rasfata simturile. Atat de demult incat acea senzatie devine aproape bizara. Urmareste acel sentiment pana in partea cealalta a plajei, unde subit se opreste. Nu poate fi real. Probabil ca e inca pe tren si viseaza. Se ciupeste de mana stanga si asteapta sa'si deschida ochii. Dar nu se intampla. E inca pe plaja. Inca uimita. O fi incepand sa delireze de la prea multa oboseala. Nu. Momentul era prea intens ca sa fie doar o nascocire a creierului...
Mai sta putin si realizeaza ca el chiar sta acolo. Vantul chiar se joaca cu paru'i balai si marea chiar ii dezmiarda sufletul. Ar vrea sa fie ea marea si vantul in acest moment. Pana si din spate il recunoaste. Si cand se gandeste ca a trecut atata timp. Prea mult timp. Si'l imagina schimbat, il inchipuia o cu totul alta persoana. Dar ramasese acelasi. Acelasi Fat-Frumos din lacrima. Se intreaba daca o simte, daca stie ca e chiar in spatele lui, daca stie ca distanta acea interminabila se rezuma acum la numai un metru si'un sentiment. Paseste cu grija, parca cu frica, langa el si se pune jos. Sta cateva momente si apoi se uita in ochii lui. Atat doar. Ochii lui. Cuprinde toate gandurile si toata dragostea intr'o privire de'a lui. Stia. O simtea. Deodata, amandoi incep sa tremure de emotie. Si'ar sari unu in brate la celalalt. S'ar saruta pana la apus. Dar n'o fac. Caci momentul acesta trebuie savurat. Fara niciun cuvant. Fara niciun gest. Doar o muta apropiere. O contopire a inimilor intr'un singur suflet. O iubire ce nu trebuie sa ajunga pe intelesul celorlalti. Un sentiment mai presus de tot ce'i omenesc...

...Acum stia de ce vroia acel rasarit.

joi, 3 februarie 2011

Define freedom

Ai putea?

Eu am incercat. Si a iesit cam asa: O combinatie ciudata intre adrenalina, teribilism, fericire si imaginatie. O idee tampita si’n acelasi timp geniala. Aparenta. Hrana pentru suflet si stimulent pentru minte. Creatie, dar in acelasi timp copiere. Un brainstorming liric. O melodie pasnica pe’o linie melodica heavy-metal. Aiureala. Fiori. Culoare si ceata. Pasiune si tandrete. Flirt nebun si fluturi indragostiti. Dar NU iubire. Necunoscut cunoscut. Infinit. Calatorie. O adevarata filozofie. (am facut si’un vers) Mizerie si minciuna. Prea multa minciuna. Experienta si chiar si cunoastere. Cer. Mult cer. Si aripi. Mintal, nu fizic. O betie ocazionala si’un trip spontan. Poate si putin… verde. Tigara de dupa si’o criza de nervi. Probleme, cu solutii. Fara solutii. Fara probleme!? Portofelul gol si banii ce’ar trebui sa fie’n el. Un zambet trantit din neant si’un prieten mereu alaturi. Orele filozofice ce preced oricarui party cufundat in aburii betiei. Un chit’chat intr’un birt, cu cativa necunoscuti la o masa din capat. Chiar si birtul unde intotdeauna intri cu drag si cu un alt baiat. Un karaoke afon si nebun cu sprayul deodorant sau printre prieteni. Castile ce’ti tin companie seara, pe strazile pustii. Asteptari, dar nu planuri. Viata. Libertatea e viata.

Si cu toate astea, e doar o aparenta.

Nu esti niciodata liber.

Nu vei fi niciodata liber.

Pentru ca traiesti.

vineri, 28 ianuarie 2011

S.

Sunt Steff. Sau la misto spus: buci. Am mereu complexe legate de greutate si niciodata nu's multumita de cum arat. Port un defect in spate si astept ziua in care bisturiul mi'l va indeparta. N'o sa ma vezi niciodata stand locului, iar cand ma vezi, ceva nu e in regula. Am un ras mult prea colorat si'un stranut isteric. Nu vrei sa ma auzi urland. Imi pasa si ma implic; poate uneori prea mult. Consider ca am un cuvant de spus si'l spun, chiar daca e cea mai mare prostie. Accept criticile de rigoare. Sunt haotica si repezita, dar totusi am o anumita ordine in viata. Tind sa intrec masura si nu stiu ce inseamna a fi echilibrat. Vreau sa le incerc pe toate. Vreau sa dau cu capu' de pereti ca sa ma lamuresc. Nu incerca sa'mi tii teorii. Gasesc in orice o provocare si nu dau inapoi de la a'mi satisface curiozitatile. Caut fericire in lucruri neinsemnate si'mi gasesc linistea pe niste scanduri. Profit de viata la maxim. Simt vibratia muzicii, mai ales a celei rock. Ma face sa ma simt puternica. Precum tocurile. Imi place sa ma aranjez, dar mai rar. Si'mi place sa ma joc. Ma joc cu focul, ma joc cu dragostea, dar mai ales ma joc cu mintea umana. Am o satisfactie imensa cand fac asta. Cersesc libertate de la fiecare secunda. Calatoresc. Descopar. Aflu. Iubesc muntele si pestera. Le respect. Vreau aventura. Vreau sa sorb cu privirea tot ce e mai frumos in lume. Sa fiu ca un burete uscat aruncat intr-un ocean de frumusete. Sa fotografiez. As putea epuiza mii de cadre doar pe'un rasarit. Un rasarit pe plaja din Vama, cu o chitara langa si'un Fat Frumos din lacrima. Astept sa urlu tare:" Am doar 18 ani, sunt nebun, iubesc si nu am bani!!!" pe'o terasa, tot in Vama. Visez cu ochii deschisi si sunt o romantica incurabila. Sunt imprevizibila si spontana. Si'mi place. Caut mereu sa simt ca traiesc si n'as schimba niciodata asta. Sunt tanara. Sunt un izvor de energie si inspiratie. De viata.


Sunt Steff.

Do you see me? :)

luni, 3 ianuarie 2011

N'am mai scris de mult.
Stiu.
Si nu'mi place.
Ma simt goala si fara aparare.
Ca si cum vremurile mele s'ar fi dus.
Apogeul.
Esenta.
Si pentru ce?
Pentru o euforie aparenta?
Ori pentru un chin ce nu'si gaseste rostul?
Nu!!!

duminică, 2 ianuarie 2011

.

….O zi de septembrie, Un foc de tabara si’un cartof ars in staniol. Un efect foto si’un Olympus misto. O bere’n Taboo si’o pleata ce’ntotdeauna am spus ca’i blonda. O seara’n oras hoinarind. Si inca una. Si inca una… Un concert si’o podea… ce stie multe. Un prieten la nevoie si’o betie… mult prea extrema. Umbre, lumini, Luna, priviri, poze, negru, fiori si fluturasi. Sperante si fum. Marlboro Filter Plus. O banca si prea multe priviri curioase. O plimbare nocturna si’o ploaie de toamna. Discutii, zambete si alti fiori. Sentiment. Dezamagiri si minciuni. Si’o despartire prea subita. Lacrimi, indignare, asteptare. Asteptare. Asteptare… Tradare si suferinta. Iubire si dor. Zambete si filme neintelese. Vama Veche, Trooper, OCS, Travka. “Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.” (Al. Dumas) si varianta ta inflacarata. Perversitate si subtilitate. IT si web design. Filozofie, muzica, chitara si dedicatii online. Fotografie si perfectionism. Photoshop, Blogspot. Romania, Germania. Deutsch, Rumänien. Secrete bine tinute si lectii de viata. Incredere, sinceritate, iertare si’o prietenie nepretuita.

This is you, my dear friend.
:*

;;