Schiarazula Marazula

Ne’am intalnit pe’un acoperis. Era intuneric si era frig. Cautam o evadare din zgomoteca cotidianului acolo, in bataia unui vant sinistru. Prea multe ganduri si prea putin spatiu in ultimul timp. Pana si tutunul a ajuns sa fie de prisos. Dar imi dau seama ca nici macar acolo nu’mi pot implini singuratatea. Mai e cineva. Simt o suflare straina. Imi plimb ochii imprejur si vad in stanga mea… o faptura. De la distanta asta nu’mi pot da seama de e baiat sau fata. Dar banuiesc. Apare subit o suspiciune. Sunt in siguranta sau nu? Curioasa precis sunt. Dar oare ar fi sigur? Poate ca… Si ma si indrept fara sa vreau si fara sa stiu catre partenerul meu in singuratate. Ma apropii usor, studiez, analizez si trag concluzii. Zambesc larg si, pe cum ma apropii, incerc sa’i definesc trasaturile fetei. Am banuit bine. Ma mai apropii putin si cu o voce calda cersesc putina atentie. Un par putin balai, lung, ce acopera o fata rotunda, niste ochi perfecti si’un zambet dulce imi acorda subit atentie. Cunosc privelistea asta. Si mai mult chiar, o iubesc. Dar… Mi’e atat de straina. Atat de noua, de necunoscuta si de ciudata. E ca si cum as avea un deja-vu… cu un necunoscut? Simt ca nu se leaga dar nu caut sa gasesc vreo explicatie. E prea intens momentu’ ca sa merite vreo logica. Ma incumet si ma asez langa el chiar in momentu’ in care realizez ca ne desparte’o lume intreaga, desi mi’ar fi iesit direct din suflet. Nici macar nu vorbeam aceeasi limba. Dar sa mai si cunosc ceva din necunoscutul prezentei sale … Totusi. Iubesc acest necunoscut ca si cum l’as iubi pe el de’o viata. De ce? Cine e el de fapt? Si de ce stam acum, pe’un acoperis, invaluiti in fumul de tigara, contempland… nimic, intr’o tacere surda? Ce’ar trebui sa fac? Sa plec? Sa stau? Si ce’s cu intrebarile astea puerile in capul meu? Ma pierd? Eu? Nu! Trag ultimu’ fum de tigara, multumesc pentru companie si, cu un gol in stomac, dau sa plec. Dar simt ca n’o sa ajung prea departe. Si asa se si intampla, cand in urma mea, el ma striga. Ma intorc subit si simt cum buzele lui le cauta pe’ale mele si ritmul meu devine unul si’acelasi cu al lui. Timpul ingheata si pana si vantul se opreste. Momentul prinde o alura suprema si pare ca nu se mai termina. Si nu se mai termina. SI nu se mai termina… Pana ajung sa cred ca e un vis si ma intorc sa plec. Ar vrea sa’mi stie numele, dar prefer sa mi’l ascund intr’o doza de mister, la fel ca toata persoana lui. Plec, lasandu’mi parfumul in negura si sarutarea’n vant… Adio!