Schiarazula Marazula

Hei Hei
Numai bine că s-a terminat şcoala şi ne putem ocupa cu adevărat de noi, de persoana noastră, persoană unică, irepetabilă şi mega dragă.
Am plăcerea să vă invit la primul atelier de dezvoltare personală, ediţia de vară, într-un spaţiu de vis.
Vom descoperi împreună: La ce ne foloseşte să fim prezenţi şi atenţi? şi: Cum ne putem îmbunătăţii atenţia?
În curtea interioară KF, în data de 21.06.2010, de la ora 1o până la ora 13. 15 locuri disponibile! Participare 20 lei.
Psiholog Bogdan Neagu 0723376967 pentru rezervări.

As vrea sa’mi iau lumea’n cap. Sa ma sui intr’un tren si sa cobor atunci cand ma plictisesc de sunetul rotilor alunecand pe sine.

Sa gasesc un oras plin de lume. Plin de necunoscuti. Un oras agitat. Sa ma ascund printre privirile deloc curioase ale celorlalti. Cel mai bine te poti ascunde in plina aglomeratie. Unde nu te vede nimeni. Nu te stie nimeni.

As vrea sa colind strazile pline de colb strain. Sa’mi arunc privirile pe cladirile nou-facute. Sa observ tencuiala proasta, zidaria fuserita, geamurile puse stramb si toate celelalte nimicuri ce le gasesti si pe cladirile noastre. Ori pe cele vechi. Pe ornamentele deja deteriorate si cazute, caci rar se mai gasesc mesteri priceputiin a reconstitui astfel de lucrari. Pe liniile lor simple, dar lucrate delicat si ingrijit.

As vrea sa ma asez pe o banca, intr’un parc prafuit. Sa observ fiecare caine vagabond, infometat si eventual si schiop de’un picior. Sa studiez gesturile necunoscutilor. Sa le studiez felul in care rad, cum se asaza pe’o banca, cum isi unduiesc bazinul in timp ce merg, cum isi trec mana prin par de fiecare data cand vantu’ le’ncurca firele, cum dau de mancare porumbeilor, cum isi granesc trupul, cum razele soarelui se reflecta pe pielea lor, cum ochii lor urmaresc fiecare gest, fiecare miscare a celorlalti; la fel ca si ai mei.

As vrea sa merg pe strada fara sa’mi pese ca vreun cunoscut m’ar putea opri. Sa mananc linistita o inghetata, sa scot limba de’un cot si sa ling acea delicatesa rece fara sa’mi pese ca mi’as putea pata camasa exact in momentu’ in care tipa aia enervanta din scara B ar trece pe langa mine. Sa intru in fiece magazin, sa probez haine, sa probez pantofi, sa enervez vanzatoarele si sa ies linistita fara sa ma gandesc ca data viitoare cand as putea intra s’ar uita urat la mine si m’ar da afara. Sa ma holb, la propriu, dupa toti tipii buni ce trec pe langa mine. Sa’l prind pe unu’ de cur si sa merg mai departe, indiferenta fata de momentul anterior. Sa fac bilute si sa dau cu ele dupa toate tipele cocotate pe niste tocuri mult prea inalte pentru picioarele lor celulitice. Sa’njur fiecare baba ce ocupa locu’ degeaba in autobuz sau tramvai. Sa’mi bag castile in urechi si sa’mi inchipui ca strada e scena mea de karaoke.

Sa fac toate acele lucruri ce m’as plictisi sa le fac vreodata pe strazile astea ce’mi par a duce niciunde. Tot ce n’as indrazni sa fac aici, tot ce nu’mi permite orasu’ asta ingust la minte. Sa ma deschid fata de lume, sa ma cunosc; sa cunosc pe ceilalti. Sa aflu orice, sa stiu tot. Si nimic. Sa fiu eu. Eu insumi pe pamant strain si cald ca acasa.

Vii cu mine?