Schiarazula Marazula

   Cred cu desavarsire ca oamenii au aripi! De ce? Pentru ca nicio faptura magnifica nu poate trai fara aripi.

Fiecare avem perechea noastra de aripi. In suflet, in gandire, le avem ascunse si ingropate de frivolitati si ganduri imputite. Si in loc sa le facem loc aripilor si sa zburam in voia imaginatiei noastre, ne preocupam mereu sa gasim material cu care sa le ingropam.

   Idei preconcepute si iluzii false ne sufoca mereu. Ajungem prizonierii propriilor conceptii. Suntem invatati sa avem principii, norme si standarde.  Impuse, nu gandite. Tocite, nu intelese. Si apoi ne miram de fiecare data cand calcam peste ele. Ne preocupam sa ne inconjuram de oameni care sa ne ofere satisfactie personala. Care sa ne umple golul singuratatii. Si suntem atat de disperati in a umple acel gol, incat de multe ori nu conteaza cine sunt acele persoane. Conteaza doar ca sunt. Conteaza doar ca avem prieteni, suntem inconjurati de o multime de oameni si nu trecem podul vietii singuri. Cantitate, nu calitate! Si punem sperante in acele persoane cu fiecare pas pe care il fac alaturi de noi. Si cu cat ne insotesc mai mult, cu atat sperantele noastre cresc. Dar uneori acele sperante ajung sa transforme ceea ce este in ceea ce vrem noi sa fie. Ajungem sa cream in ochii nostrii omul potrivit nevoilor noastre. Nefiind constienti ca e doar o iluzie. O falsa iluzie. Si cu toate ca alimentam aceste amagiri, mereu exista momente lucide ce ne demonstreaza ca de fapt plutim intr’o utopie continua. Depinde doar de noi daca alegem sa luam in considerare aceste momente sau nu.

   Eu cred in aripile mele. Cred ca sunt acolo undeva, ascunse. Le vad ca o eliberare, ca o gura de aer proaspat. Stiu ca nu ar trebui sa le merit, caci pana acum le’am ingropat si eu, ca toti ceilalti. Dar voi lupta pentru ele. Cu inversunare. Caci numai ele’mi pot oferi libertatea de a trai liber. Si de va trebui sa las tot in urma, stiu ca va merita!

...iar ce nu trebuie sa las in urma ma va insoti mereu pe'acel pod lung si primejdios...