Schiarazula Marazula

Atat de multe vorbe’n jur

Si totusi

Nu se spune nimic

Nimeni nu spune nimic!
Toti tac,

De parca n’ar fi nimic de zis!

Vorbesc…

Vorbesc mult, vorbesc tare,

Vorbesc fara incetare

Dar nu spun nimic!
E gol.

Vocea lor e muta

Scopul, pierdut!

Nimeni nu stie de ce

Sau cum

Instinctul de turma

E prea bine conservat.

Stiu doar ca trebuie!

Trebuie!

TREBUIE!

De ce?
Pentru ca asa ni s’a spus?
Si cine’a spus?
Nu stim, dar trebuie.

Nu stim! Asta e problema!
Nu stim!
Nimeni nu stie!
Nimeni nu spune nimic!
Da’ toti vorbesc…

Ca asa trebuie!

Ai vrea sa’i spui ceva

Dar ti’e frica

S’ar putea sa te usture

S’asa te’a durut

Cand ai realizat ca s’a dus deja

Injuri si blestemi

Toate acele nopti

Si le astepti pe cele

Inmuiate inca

In necunoscutul intunericului

Le vrei modelate altfel

Colorate diferit

Vrei sa fie noi pentru tine

Desi ceilalti le vad second-hand

Mai stai odata si te gandesti

Contemplezi amintirea

Acelor nopti.

Ti’au placut

Ai fost tu

AI fost acolo

Ai fost chiar intunericul

Ori stralucirea lunii

Ti’e dor de ele.

Ca, pan’ la urma

Odata’n viata ai 16 ani.

Nu mai poti face nimic.

El se duce

iar tu

il plangi cu mainile legate.

Il vrei inapoi

dar nu mai poti.

Nici macar nu se uita’n spate.

Ca si cum

nici n’ai fi trait pentru el.

Cu el.

In el.

Devii si tu

ce sunt si altii

Nimic.

Da, nimic.

Fiindca el se duce

repede si fara remuscari.

Iar tu nu mai poti face nimic.

Am privit’o azi în ochi
Pe hol
Am regăsit un eu şi’un ceva străin
Un eu amestecat cu ceva murdar
Stricat, parcă împuţit
Curvit.
Am simţit în ochii ei mâna celorlalţi.
Am simţit schimbarea aceea radicală.
Am văzut două pupile-ntr-un trecut.
O pupilă mă ura şi una’mi ducea doru’
Am privit’o azi în ochi.
Pe ea.
Amintirea mea.