Schiarazula Marazula

duminică, 11 ianuarie 2015

Vid

0 comentarii Publicat de Steff Beff la 10:27

Cu ochii pierduti in alb, vad departe.

Gandesc cumva in slow motion,

poate ca le prind mai bine.

Zbor in vid

si vid respir.

Aterizez

pe’un morman de gunoi.

Sau gunoaie?

Citesc printre randuri

tot amalgamu’ asta de idei si ganduri.

Le si aud

undeva in urma mea.

vineri, 3 octombrie 2014

INSIDE

0 comentarii Publicat de Steff Beff la 15:56

Inchis.

Singur.

Pustiu.

Vinovat.

Vinovat..

Vinovat...

S-au amestecat atat de mult intre gratiile ponosite, incat... incep sa uit restul cuvintelor. Incep sa uit care este opusul lor. O fi... Frumosul? O fi soarele brazdat de aste bare ruginite? Ori o fi acel sentiment... Cum ii spune? Ah, libertate. Da, cred ca asta este.

Mi’e greu sa’mi aduc aminte. Au trecut 15 ani. Timp in care am stat si i’am privit, le’am studiat inconstienta, le’am auzit suduielile si le’am suportat modul barbar de a se manifesta. Le’am invatat modul de a trai si m’am conformat ca un cameleon. Am devenit unul de’a lor. Singurul mod de a supravietui aici. Mi’am acceptat pedeapsa. Am invatat sa traiesc cu ea. Pentru ea. S’a infiripat in mine si in sufletul meu, imi curge in vene precum o supradoza si’mi hraneste rutina peretilor murdari, imbibati cu tot ce omenirea putea avea mai rau. A devenit o parte din mine, astfel incat nu stiu ce altceva as putea face atunci cand portile se vor inchide in spatele meu si lanturile’mi vor fi date jos. Mi’a fost dat sa traiesc asa ori a fost cel mai inconstient lucru pe care l’am putut face vreodata? Nu pot sa’mi dau seama nici macar astazi. Desi imaginile’mi trec prin minte in fiecare noapte si’mi bantuie orice vis decent, nu pot sa’mi aduc aminte ce faceam si mai ales de ce faceam.

Eram pusti, eram teribilist si mai ales eram prost. Tineam in mainile mele o putere de care nu aveam nici cel mai mic habar. Tineam moarte si suferinta si alte concepte pe care mintea mea frageda nu avea habar cu ce sa le manance. Eram total denaturat si aveam impresia ca lumea mi’era la picioare. De fapt, eram vulnerabil. Un teren foarte convenabil pentru cei care puneau totul la cale in propriul lor joc murdar. Eram un pion pe’o tabla de sah. Pierdeai,mureai. Si de obicei pierdeai. M’am afundat in droguri si’n arme, in prostitutie si’n trafic, crezand ca toti depind de mine,cand de fapt eu depindeam de ei. Si nu mi’am dat seama de asta nici in momentu’ in care glontul i’a strapuns teasta, nici atunci cand toata viata i s’a scurs odata cu acel sange. Am realizat’o doar atunci cand toate privirile m’au incriminat pe mine. Cand toti acei pretinsi camarazi mi’au aruncat mie toata vina si au disparut in neant, ingrijorati de propria soarta si afacere insangerata. Atunci m’am trezit brusc la realitate. Am constientizat in ce eram bagat pana peste cap si cat de singur puteam fi in acest domeniu atat de periculos. Cat de neinsemnat eram intr’un plan pe care aveam iluzia ca eu il conduc si cum eram exploatat in cele mai marsave moduri. Dar era prea tarziu. Catusele’mi imbracau deja incheieturile,pumnii inclestati si plini de sange mi’erau inutili,iar celula ce’mi va fi fost data sa ma insoteasca pentru urmatorii 20 de ani era deja pregatita. Relatiile,pilele si tovarasiile in care’mi pusesem baza candva disparusera de mult intr’o ceata de intrebari fara raspuns. Ramasesem doar eu si furia’mi launtrica pe care o alimentam zilnic cu alte si alte intrebari neelucidate. Refuzam sa’mi accept pedeapsa. Refuzam sa fiu privat de libertate, de’o tigara si’o bere rece, de’o femeiusca usoara si de micile mele invarteli zilnice. Dar manifestarile rebele erau in zadar. Dimpotriva, imi inrautateau situatia si’mi aduceau numai probleme. A trebuit sa indur multi pumni si multe bastoane peste spate pana sa invat sa traiesc aici. Am priceput cu greu ca aici esti un nimeni, un obiect rece, fara suflet sau sentiment, sa nu mai vorbesc de umanitate. Mi’a luat mult timp sa revin la instinctele mele primare de animal si sa ma conformez situatiei. Dar incet, incet am inceput sa ma mulez dupa standardele mediului in care eram fortat sa stau.

Acum, singurul lucru pe care mai pot sa’l fac este sa astept plimbarea zilnica prin custile imprejmuite cu sarma ghimpata, savurand cate o tigara traficata prin alti colegi de soarta si sa visez la femei usoare cumparate odinioara cu bauturi fine si ametitoare.

Nu ma gandesc la ce e dincolo.N’am niciun motiv. Nu ma asteapta nimic.Nici macar Rex, saracul. A murit de mult. Desi, poate, daca am noroc, frumoasa mea cu doua roti ma asteapta pitita sub praful anilor in acel garaj nestiut de nimeni...

marți, 20 mai 2014

21.

0 comentarii Publicat de Steff Beff la 14:40

21. Singură în vârful patului! 21 de gânduri îmi trec prin minte. Mi-am promis că vei fi acolo. Am jurat! Dar vai, cât m-am mințit... Căci întorc cele 21 de gânduri pe toate părțile. Le răsucesc și le-ndoi și le împătur, și apoi iară le desfac.
Dar tu, niciunde!
Aș vrea să le dau foc chiar acum! Să-mi transform frustrarea în flăcări fierbinți! Dar dacă te ascunzi, totuși, prin spatele vreunui gând efemer? Mai scotocesc odată.
Și iar le-ntorc, și iar le răsucesc, și-apoi le-mpăturesc...
Unde ești tu, fericire?

marți, 17 septembrie 2013

N'am chef de titlu.

0 comentarii Publicat de Steff Beff la 17:26

Mimez fericire. Zilnic. In fiecare clipa, in orice moment. Afisez un zambet tamp si sec de fiecare data cand simt ca ochii ma dau de gol. Nu simt vina. Nu ma doare. Nu ma mai doare de mult! M'am obisnuit cu trista veselie ce lumea mi'o cere. Au impresia ca imi pasa. Ca simt. Ca'i inteleg. Rahat! Mimez fericire. Mi'a intrat deja in sange. Mimatul, nu fericirea....

joi, 18 iulie 2013

Pe alta cale...

0 comentarii Publicat de Steff Beff la 14:00

Acum! DA, acum vreau! Vreau sa ma ridic din pat, sa'mi iau tigarile si portofelu' si sa ies afara. Sa ma duc pe jos pana la gara si acolo sa ma urc in primu' tren! Vreau sa ma duca pana in ultima statie. Nu stiu care e ultima statie, dar vreau sa ma duca acolo. Sa ma dau jos, sa beau o cafea tare, iar apoi sa fac autostopu'. Sa astept sa ma ia un sofer(cat mai putin libidinos si curvar) si sa ma duca in drumu' lui. Nu stiu unde merge, dar vreau sa ajung acolo. Sa'i povestesc aventurile mele si sa'i spun la ce visez. Sa spunem bancuri stupide si sa dam muzica la maxim. Sa desfac o bere rece, sa stau in dreapta si sa'mi intind picioarele pe bord! S'adorm acolo, cu berea'n mana si sa ma opresc la destinatie. Nu stiu care e destinatia, da' stiu ca acolo trebe sa fiu. Sa ma dau jos din masina si sa vad un zambet! Sa ma trezesc din amorteala cu o alta cafea tare si apoi s'o iau la drum. Sa colind strazile, sa ma amuz de reclamele vechi si comuniste si sa'mi scald ochii in vitrine scumpe si aranjate cochet! Sa primesc o floare in coltu' strazii si sa nu stiu de la cine. S'o dau mai departe unui copil si sa'i fac o bucurie! Vreau sa ma topesc in ochii albastrii ai cretulinului ce'si asteapta pipita pe terasa aia de fite.... Sa'mi cumpar o inghetata si sa o topesc rapid. Vreau sa ma plimb pe centru si sa vad oameni zambind! Sa vad ca nu se grabesc, ca nu trebuie sa ajunga niciunde, ca se bucura de'o alta zi cu soare sau de cel pe care'l tin de mana. Sa vad ca strazile au culoare, au miscare, au energie... Sa simt parfumul suav al diminetilor boeme! Vreau sa vad femei frumoase si barbati cuceritori! Barbati, nu tentative epilate si exagerat de pensate! Vreau sa ma indragostesc de aerul ce'l respir si sa ma pierd intr'o multime de zambete! Sa'i privesc in ochi, sa le salut entuziasmul si sa merg mai departe. Sa ma ciocnesc de acel Fat-Frumos si sa'mi taie respiratia! Sa ne oprim la o alta cafea tare si sa povestim! Sa spunem vrute si nevrute, filozofii si prostii, aspiratii si fantezii. Sa'mi starneasca interesul si sa ma faca sa'i caut prezenta. Sa ma fascineze total si sa ma faca sa uit de toate.... Sa fiu acolo langa el si sa o iau de la capat. Sa cladesc ceva nou, s'o iau de la capat si sa'mi fie bine. Sa las in urma toata monotonia urbei si cenusiul strazilor natale. Sa uit ca am intalnit vreodata oameni lipsiti de viata si ochi goi. Sa le sterg din memorie si sa ma bucur de euforia fiecarui moment. Sa'mi incep drumul spre apogeu. Pe alta cale...

De fapt, stii ce mi'ar placea? Sa nu fiu singura visatoare. Sa te opresti si tu acum, sa'ti arunci ochii pe fereastra si sa te bucuri de o zi cu soare. Da, e soare afara! Picteaza'ti un zambet pe chip, trage aer adanc in piept si multumeste'ti pentru ceea ce esti. Mi'ar placea sa faci asta pentru cateva momente. In fiecare zi...

vineri, 8 martie 2013

FORCE vs. STRENGHT

0 comentarii Publicat de Steff Beff la 09:25

I don't have force.

Actually, I was never forceful. Even though some might say it's possible to be a forceful woman, I say that I'm a woman and force is not in my nature.

Allthough, I'm strong. I'm strong enough to keep my head up and smile. I'm strong enough to keep you away from my life. Or him, or her, or them. Or anybody else. Despite the fact that I love every single person that changed my life one way or another, I'm strong enough to thrust aside anyone who changes my life in a bad way. And yes, I'm still strong and brave enough to put my trust into people, even if some of them betrayed me so much.

And I don't care about the bad chapters that my life's book has. Why? Because I'm strong enough to survive any disease and carry the red flag every month. :) I'm strong enough to forgive and forget anyone who treats me in the ugliest ways. And yes, I'm even strong enough to build my own future and my own happiness, ignoring the world's malice and envy.

Yes, I'm strong, I'm happy and I feel that my life is going to be on the highest points!

Why? Because I can! Because I'm a WOMAN! And today is my day!

Today I'm the strongest!!!

luni, 7 ianuarie 2013

O pereche de aripi.

0 comentarii Publicat de Steff Beff la 11:13

Cred cu desavarsire ca oamenii au aripi! De ce? Pentru ca nicio faptura magnifica nu poate trai fara aripi.

Fiecare avem perechea noastra de aripi. In suflet, in gandire, le avem ascunse si ingropate de frivolitati si ganduri imputite. Si in loc sa le facem loc aripilor si sa zburam in voia imaginatiei noastre, ne preocupam mereu sa gasim material cu care sa le ingropam.

Idei preconcepute si iluzii false ne sufoca mereu. Ajungem prizonierii propriilor conceptii. Suntem invatati sa avem principii, norme si standarde. Impuse, nu gandite. Tocite, nu intelese. Si apoi ne miram de fiecare data cand calcam peste ele. Ne preocupam sa ne inconjuram de oameni care sa ne ofere satisfactie personala. Care sa ne umple golul singuratatii. Si suntem atat de disperati in a umple acel gol, incat de multe ori nu conteaza cine sunt acele persoane. Conteaza doar ca sunt. Conteaza doar ca avem prieteni, suntem inconjurati de o multime de oameni si nu trecem podul vietii singuri. Cantitate, nu calitate! Si punem sperante in acele persoane cu fiecare pas pe care il fac alaturi de noi. Si cu cat ne insotesc mai mult, cu atat sperantele noastre cresc. Dar uneori acele sperante ajung sa transforme ceea ce este in ceea ce vrem noi sa fie. Ajungem sa cream in ochii nostrii omul potrivit nevoilor noastre. Nefiind constienti ca e doar o iluzie. O falsa iluzie. Si cu toate ca alimentam aceste amagiri, mereu exista momente lucide ce ne demonstreaza ca de fapt plutim intr’o utopie continua. Depinde doar de noi daca alegem sa luam in considerare aceste momente sau nu.

Eu cred in aripile mele. Cred ca sunt acolo undeva, ascunse. Le vad ca o eliberare, ca o gura de aer proaspat. Stiu ca nu ar trebui sa le merit, caci pana acum le’am ingropat si eu, ca toti ceilalti. Dar voi lupta pentru ele. Cu inversunare. Caci numai ele’mi pot oferi libertatea de a trai liber. Si de va trebui sa las tot in urma, stiu ca va merita!

...iar ce nu trebuie sa las in urma ma va insoti mereu pe'acel pod lung si primejdios...

;;